Borala de lamentatii

Praf...pulbere...ne sufocam...Orice rationament pe care incerc sa-l construiesc iese subred...il misca cele mai mici ganduri, il sfarama cele mai fine atingeri...Si parca dau vina pe cuvinte...pe neputinta lor de a-mi explica lucrurile si de a ma explica pe mine insami...(mie reda-ma) Undeva totul este clar si limpede...Undeva, in adancul meu, exista imagini simple si frumoase, imagini care se reflecta in oglinda si se suprapun perfect. Dar nu e chip sa le pot scoate afara...nu sunt ochi sa le poata privi...
Si cuvintele care-mi ies pe gura (macar de-ar iesi si din alta parte) si care starnesc altele in replica ma lasa mereu neinteleasa si parca imi rastalmacesc sentimentele si comploteaza. Cuvintele ma abandoneaza, ma inseala, ma mint...Cuvintele nu-mi mai ajung si nu-mi mai spun adevarul pentru ca sunt roase...sunt roase de timp si de incercari nenumarate de a le pune in ordine, de a le darui, de a le marita intr-un caiet...intr-o gura de bere...intr-un pahar de vin...intr-o sedere la masa...